Tocmai am terminat de vazut episodul 8 - sezonul 4 - din House MD. "You don't want to know".
Acum dilema: e mai bine ca o persoana draga sa afle un adevar dureros sau e mai bine sa i-l ascunzi in speranta ca nu-l va afla niciodata? Pana la urma ce e mai dureros...sa stii sau sa nu stii? Inconstienta si ignoranta ne poate salva de multa durere uneori, dar in acelasi timp ne poate face mai puternici astfel incat, daca aflam din timp, sa putem face fata adevarului oricat ar fi cumplit. Si de aici alte intrebari: putem oare face fata oricarui adevar? Putem ascunde la infinit adevarul de cineva drag? O facem pentru ei, ca sa-i protejam? O facem pentru noi, ca sa nu ne dam in vileag sau ca sa nu fim "mesagerii" unei astfel de vesti?
Sunt un om al unor principii de care incerc cat se poate sa ma tin. Multi ma considera izbitor de sincera, altii cutremurator de fraiera, dar intotdeuna am fost adepta adevarului; sub orice forma, cat de curand, cat de repede, livrat rapid si lasat sa creasca in mintea celor care stiu sa-l aprecieze; lasat sa-ti umble prin cap, sa te lumineze, sa te purifice. In acelasi timp am observat in serialele medicale efectul necunosterii asupra unui bolnav de cancer. Traieste crezand ca nu exista termen de scadenta apropiat si, singur, reuseste astfel sa si-l indeparteze. Traieste cu optimism si energie, desi in intuneric.
Concluzie: nu prea am nicio concluzie... As spune ca e cazul sa infruntam si sa confesam adevarurile care pot fi infruntate. Trebuie spus, trebuie punctat, trebuie pus punctul pe "i". Pentru ca putem sa-i facem fata adevarului mai mereu/ deseori/ uneori.
Dar cum stim cand putem face fata adevarului si cand nu? Cand e doar un spin care zgarie la suprafata si cand ne poate patrunde din plin?
No comments:
Post a Comment