Am uneori niste stari despre care pur si simplu mi-e rusine sa vorbesc. Nu pentru ca ar fi ceva de ascuns, dar mi-e mult prea frica. Si mai rau e ca de cand am intrat in starea asta de teama/ depresie/ angoasa/ panica sau cum s-o numi, am cautat sprijin in jur. Am inceput sa dau telefoane, am rascolit lista de messenger, doar-doar cineva ar putea remarca ca se intampla ceva cu mine. Rezultat negativ. M-am crizat si am incercat sa nu cad in extreme.
Stiu ca unora le pasa. Si stiu ca exista oameni care ar face lucruri pentru mine sau alaturi de mine. Sau cel putin asa pretind ei. Dar unde sunt acesti oameni atunci cand ai nevoie de ei? Cand ti-e teama sa spui "am nevoie de ajutor" si astepti sa se intample o minune si cineva sa observe asta. Oamenii au devenit prea egoisti si preocupati de ce li se intampla lor si nu mai au timp sa ii observe si pe cei din jur.
As vrea sa stiu ca exista macar un om pe lumea asta care sa stie in fiecare zi ceva despre mine. Daca maine as disparea pur si simplu sa observe tot maine, sau macar poimaine. Nu peste 3-4 zile cand s-ar vedea ca lipsesc de la scoala, ca nu mai intru pe mess, sau ca nu raspund la telefon. As vrea sa cred ca exista oameni care simt cand mi-e rau asa cum eu simt ca au nevoie de mine. As vrea sa fie mai putin preocupati de ei insisi. As vrea sa cred mai mult in oameni, asa cum o faceam odata si voi imi spuneati ca gresesc. Si cat imi lipseste greseala asta...
De ce ma mai agit? Chiar ii pasa cuiva? Ii pasa in masura in care are nevoie de ceva din ce am. Fiecare isi ia portia, iar apoi pleaca. Cei cu mustrari de constiinta incearca o falsa recunostinta care inca ii mai tine dupa atatia ani langa mine. Te recunosti aici? Pacat... mai bine te recunosteai in lista celor ce iau si pleaca. Macar ei sunt sinceri.
Voi avea oameni langa mine atata timp cat am ce sa le ofer. Nimeni nu mai sta langa tine pe gratis. Costa. Totul.
Cand imbatranim si ramanem in urma cu toate, nu mai avem ce oferi decat amintiri. Care valoreaza doar pentru noi. De aceea vad pe strada atat de multi batrani singuri si tristi. Nu mai au ce oferi, nu mai au pe nimeni. Decat cativa prefacuti ce ofera o falsa recunostinta (iar asta, cei mai norocosi).
Ce vreau eu de la tine e sa nu vrei lucruri care costa. Vreau sa inveti sa primesti si sa oferi gratis.
Ma contrazic? Nu...
No comments:
Post a Comment