Am cunoscut, odata, un inger care isi dorea sa fie medic. Daca as fi studiat medicina, ti-as fi descris cu lux de amanunte traseul sufletului care vrea sa iasa, incapatanat ca un pui de tigru, din valtoarea asta de iluzii, sentimente si amintiri. Apoi, intr-o noapte, din nu stiu ce motiv, ingerul mi-a soptit cum trebuie sa operez. Am luat din mine si din tine si am pus totul intre noi. Si printre urlete ingrozitoare si scrasniri de dinti, am deslusit taine de mult ingropate din dorinta unei eliberari de trecut. Anatomia sufletului devenise arhitectura gotica.
Am cunoscut, odata, un inger care isi dorea sa fie poet. Necuvintele tale amortite asemenea unor copii bolnavi ardeau anotimpurile cu bricheta primita de la mine. Am ucis fiecare furtuna, fiecare fulger, fiecare gest care mi-ar fi putut inlatura masca ce o port de atata vreme. Degeaba. Apoi, intr-o noapte, din nu stiu ce motiv, ingerul si-a taiat aripile si le-a-necat in cerneala. Si poezia devenise pictura metafizica.
Am cunoscut, odata, ingeri care isi doreau sa fie muritori, nestiind ca prin aceasta conditie se condamnau singuri la o munca de Sisif. Zadarnic incercai sa te prefaci, sa iti ascunzi teama. Apoi, intr-o noapte, din nu stiu ce motiv si prin nu stiu ce putere sau vointa, stanca a ajuns in varful dealului. Si n-a mai cazut. Nemurirea devenise mit.
Acum, intr-adevar, e liniste.
