Mi-as fi dorit sa-ti fi spus ca esti mai presus de literatura, dar, in felul asta, te-as fi scos din ea. Si, se stie bine, literatura e viata mea. Asa ca, pentru a te pastra in ea, dar si in afara ei, m-am gandit sa-ti scriu zilnic.
Iata-ma... Am luat din tine si din mine si am pus totul intre noi.
Ma simt goala pe dinauntru, dar nu e vina ta. Probabil nici tu nu stiai exact ce trebuie facut si, mai ales, cum. Mi-e dor de acele senzatii. Mi-e dor de plaja... Peste cateva zile ma vor trimite in Irak, pentru reportaje. Mi-as fi dorit sa fii langa mine, sa ma incurajezi...sa-mi spui ca ma vei astepta oricat va fi nevoie. Dar nu esti. Si am impresia ca nu te vei intoarce prea curand. Nici aici nu e vina ta, intrucat orgoliul meu depaseste orice limita. Nu trebuia sa fie asa.
Ma voi intoarce, stiu asta, dar stau si ma intreb daca merita efortul. Ce ma asteapta aici? Nu ma mai leaga nimic de locul asta, exceptand garsoniera in care, impreuna, am facut timpul sa stea in loc pret de cateva clipe. Nu sunt o Paxton Andrews, dar nu m-ar deranja sa incerc. Ar fi calea cea mai simpla.
Stii...cred ca aveai dreptate. Meritam sa suferim. Meritam pentru ca ne-o facem cu mana noastra. Am fi putut sa stam deoparte, sa-i lasam pe altii sa se bucure de ceea ce noi nu puteam. Ne-am amagit in tot acel timp fara sa ne dam seama ca anii trec pe langa noi, ca ar fi trebuit sa avem deja un viitor, sau, cel putin, un plan. Am fost egoisti.
Irakul mi se pare acum o joaca. Nu asta e pedeapsa pe care trebuia sa o primesc.
- Auzi? Dar tu pe unde ai fost, pe la ce razboi? Parca ai fost la razboi, nu?
- Nu, eu nu am facut nimic si, de fapt, probabil cineva v-a mintit, pentru ca eu am fost doar o biata debutanta pusa pe un cal mult mai mare decat merita.
No comments:
Post a Comment