Detaliu dupa detaliu, ma construiesc cu migala.
"Sa nu-ti faci chip cioplit", mi-au zis, m-au invatat de mica.
Dar eu iubesc durerea pe care dalta o sapa-n mine.
Suma zgarieturilor si-a scobiturilor.
Sa ramanem chipuri amorfe.
Dar cica vii.
Nesapate.
Curate.
Sa ne pastram in blocuri neincepute.
Si sa le dam lor dalta in mana.
Sa ne sape ei dupa chipul si asemanarea noastra.
Dupa asemanarea.
Doar ca majoritatea lor sunt spargatori de pietre.
Brancusii sunt putini.
Si-atunci…
Amanunt dupa amanunt.
Ca indragostita pentru intalnirea aceea,
Prima, ultima, singura
Ma fac eu dupa chipul si asemanarea mea.
No comments:
Post a Comment