Mihail Drumes, Invitatie la vals

“Poate ai aflat deja ca nu mai sunt. Inainte de a pleca in necunoscut, vroiam sa-ti vorbesc, sa-mi deschid pentru ultima data inima inaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasa, cand poti spune tot ce te doare, fara sa te intrerupa nimeni. Sa nu-ti inchipui ca incerc sa ma dezvinovatesc. La ce bun? In fata vesniciei, omul leapada masca minciunii si ipocriziei si simte nevoia unei purificari desavarsite, pe care nu ti-o da decat spovedania sincera, dezdanajduita. E ceea ce se intampla cu mine acum – in pragul unei lumi necunoscute. Dar s-o iau de la inceput. Nu, nu pot incepe mai inainte de a-ti spune inca o data ca te-am iubit cum n-am mai iubit pe nimeni. Adica gresesc: cum sa fac o comparatie cand nu te-am iubit decat pe tine? Tu ai ramas singura mea iubire si daca as fi trait pana la adanci batraneti, tot n-as fi iubit a doua oara. Este asa de neverosimila si de putin omeneasca povestea iubirii unice, incat oricui i s-ar parea o nascocire. Cand am citit Manon Lescaut am ridicat din umeri, zambind sceptica, neconvinsa. E cu neputinta, imi spuneam, sa iubesti asa de total, numai o singura data in viata. Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra: m-a ales tocmai pe mine sa confirm realitatea unei povesti, s-o depasesc chiar. Nu ma plang! O vreme am fost asa de fericita incat socotesc ca nu m-am achitat fata de fericire cu pretul tuturor suferintelor pe care le-am indurat dupa aceea. Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot, fara a-i cere nimic in schimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera. Eu am ravnit totul, pentru ca iti dadusem totul. Oricum, ceva mai bun decat mine nu puteam sa iti dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb in aparenta just. Dar ce experienta aveam, de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala, ca balanta atarna cand intr-o parte, cand intr-alta, dupa imponderabile de care arar ne dam seama… In cazul nostru, balanta atarna in favoarea ta, lanturile cu care ma incatusai erau mai puternice decat ale mele. De ce te-am judecat luandu-ma pe mine drept unitate de masura? Barbatul, se vede, datorita eului sau asa-zis “superior”, se da dragostei cu prudenta, pastrand rezerve pentru sine, de aceea isi pastreaza, macar partial, echilibrul. Pe cand noi, femeile, cand iubim, ne dam integral, mistuindu-ne in asa fel incat nu ne ramane decat umbra celor ce am fost…”

Music Playlist at MixPod.com