Karma

Si rabzi, astepti, induri si tot induri de prea mult timp si din prea mult orgoliu. Si incerci din rasputeri sa spui "stop. e destul.", cu toate ca stii ca e doar inceputul. Ajungi sa nu mai distingi binele de rau, frumosul de urat, adevarul de minciuna. Ajungi sa negi filosofia. Ajungi la fel ca ei.
Innebunesti incercand sa-ti aduci aminte ce dracu' era atat de special atunci si pentru ce motiv extraordinar ai riscat tot ceea ce conta mai mult. Trecut, prezent, viitor.
Iti juri si te bati cu pumnii in piept ca n-ai sa mai faci in vecii vecilor aceleasi greseli penibile, care te-au adus in stadiul de acum. Dar dai gres. Iar si iar...si iar.
Incepi apoi sa te intrebi daca nu cumva tot Universul s-a intors impotriva ta si daca, printr-un nenorocit absurd, zeii uneltesc un plan pentru eliminarea jumatatii bune din tine. Si inca te mai intrebi ce inseamna "bun"...
Nu poti iesi din starea asta. Nu reusesti sa mergi mai departe pentru ca stii ca, inevitabil, vei ajunge in acelasi punct si, oricum, sunt mult prea multe obstacole in calea ta pentru a parcurge un drum din pura placere de a calatori. Nici sa le infrunti nu poti pentru ca nu mai crezi in nimic. Si ti se spune "pai aici gresesti!".
Nu, nu gresesc prin necredinta, ci printr-un exces de incredere la care nu pot renunta. La care nu vreau sa renunt.
Te complaci in singuratate, iar apoi tanjesti dupa putina companie. Sau compasiune. Sau dupa alte "com"-uri. Tanjesti dupa schimbarea aia nenorocita care se presupunea ca trebuie sa apara. Ieri, alaltaieri... Nu mai ai rabdare, asa ca iti propui sa grabesti cursul natural al vietii. Aproape reusesti, dar iti dai seama ca nu a mai ramas nimic pentru care sa lupti, sa speri, sa ierti...
In final, singurul lucru bun pe care il mai poti face e sa te pierzi in multime. Si inca te mai intrebi ce inseamna "bun"...